Proiectul va fi finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: ”Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1: “Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 1.355.047,20 lei. Finanțarea nerambursabilă primită este în valoare de 886.876,09 lei, din care 753.844,67 lei din FEDR. Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 133.031,42 lei. Contract de Finanțare Nr. 5148/17.03.2020
Obiectivele proiectului:
Obiectivul principal al proiectului il constituie modernizarea si dezvoltarea microintreprinderii Iron Cryss Design SRL prin realizarea de produse noi care nu au mai fost realizate de societate pana in prezent - piese metalice de dimensiuni mici (ex. carcase metalice cu locas pentru rulment, bride metalice cu locas pentru reglaj, etc) si piese metalice de dimensiuni mari (ex. panouri metalice decorative modulare,suporti metalici, etc).
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Modernizarea si diversificarea activitatii Iron Cryss Design SRL in ceea ce priveste crearea si dezvoltarea de produse noi: piese metalice de dimensiuni mici (ex. carcase metalice cu locas pentru rulment, bride metalice cu locas pentru reglaj, etc) si piese metalice de dimensiuni mari (ex. panouri metalice decorative modulare, suporti metalici, etc).
2. Cresterea numarului mediu de salariati ca urmare a realizarii proiectului cu 5 salariati si mentinerea numarului mediu de salariati actuali din cadrul societatii.
3. Respectarea si promovarea principiilor orizontale privind dezvoltare durabila si egalitate de sanse prin: -achizitionarea echipamentelor mai eficiente energetic: centrul de prelucrare vertical CNC dotat cu componente de inalta performanta care asigura optimizarea fluxulurilor tehnologice fiind mai eficiente energetic si Strungul CNC cu eliminarea şpanului rapid din masina si il descarcă la înălţimea unu butoi. Este foarte bun pentru aplicatii de inaltă productivitate, sau când se utilizează materile abrazive. -adaptarea infrastructurii, inclusiv a echipamentelor si utilajelor pentru accesul si operarea de catre persoane cu dizabilitati prin achizitia centrului de prelucrare CNC care este dotat cu functie Macro care permite setarea unui parcurs(rutina) de prelucrare de catre operator iar MACRO permite repetarea lui automata. Masina este dotata cu Sistem de prindere si descarcare usoara a piesei de lucru prin dotare de mini rampa cu ridicare automata pentru a pemite unei persoane cu dizabilitati(carucior) de a pozitiona si ulterior descarca piese mici in utilaj. De asemenea utilajul este dotat cu Display touch care se poate regla in toate directiile permitand unei persoane cu probleme locomotorii sa poata opera masina din carucior. Proiectul prevede si achizitia strungului CNC dotat cu o optiune auto Door care permite deschiderea automată a uşilor maşinii, comandată prin intermediul programului CNC. Acest lucru reduce oboseala operatorului în timpul operaţiilor de prelucrare repetitivă sau permite funcţionarea nesupravegheată atunci când este utilizată cu un alimentator de piese robotizat. -angajarea a cel putin unei persoane din urmatoarea categorie defavorizata: „varsta intre 15 si 24 ani. Durata de implementare a proiectului este de 25 de luni: respectiv de la data 01.07.2019 până la data 31.07.2021.
Rezultate asteptate:
1. Documentatie proiect elaborata: - cerere de finantare elaborata - plan de afaceri elaborat - documentatii de atribuire elaborate pentru contractele de servicii si furnizare - cereri de rambursare/plata elaborate - rapoarte de progres elaborate - materiale de promovare realizate si publicate/instalate - raport de audit elaborat
2. Dotarea cu active corporale: 9 echipamente tehnologice (Centru de prelucrare vertical CNC - 2 bucati, Strung CNC - 1 bucata, Statie grafica fixa - 2 bucati, Statie grafica mobila - 2 bucati, Scanner 3D - 1 bucata, imprimanta - 1 bucata).
3. Locuri noi de munca create in numar de 5 din care cel putin 1 pentru persoane din categorii defavorizate: „are varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani”.
Informaţii suplimentare se pot obţine la: Domnul IOAN-CRISTIAN ROSU, Reprezentant legal, telefon: 0785202200, e-mail: office@icd.group.
Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Informare si publicitate
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi: www.fonduri-ue.ro
Site-ul web al Programului Operaţional Regional 2014-2020: www.inforegio.ro
Pagina de Facebook a programului: facebook.com/inforegio.ro
Detalii privind elementele obligatorii de identitate vizuală se regăsesc în Manualul de Identitate Vizuală a Regio 2014-2020, în vigoare.